O femeie din Drochia a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-o fântână de șase metri

O femie în vârstă de 68 ani, a fost salvată în această dimineață de către salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din nordul țării, după ce a căzut într-o fântână.

Incidentul s-a produs în orașul Drochia, iar apelul la 112 a fost înregistrat la ora 6.18. Salvatorii au stabilit că femeia, care a căzut în fântână, se afla la o adâncime de aproximativ șase metri. Angajații IGSU au reușit extragerea femeii în cel mai scurt timp cu ajutorul echipamentului specializat. Aceasta, fiind în stare stabilă a fost preluată de serviciul medical și transportată la Spitalul Raional Drochia pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept. Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale ale IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit în 68 situații de risc.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x