Urmărire ca în filme în raionul Fălești și municipiul Bălți

Dis-de-dimineață un șofer din Fălești, în stare de ebrietate la volan, a tamponat doua mașini de poliție. Incidentul s-a produs în jurul orei 6.00 dimineața, când polițiștii Direcției de patrulare „Nord” a INSP, au fost implicați la menținerea securității circulației rutiere, deplasându-se prin localitatea Mărăndeni, raionul Fălești au observat un automobil, care se deplasa neuniform.

Dis-de-dimineață un șofer din Fălești, în stare de ebrietate la volan, a tamponat doua mașini de poliție Astăzi, în…

Опубликовано Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP Вторник, 5 мая 2020 г.

La solicitarea ofițerilor de patrulare de a stopa unitatea de transport, prin punerea în funcțiune a girofarului și a sistemului sonor, conducătorul auto a ignorat somațiile legale ale polițiștilor, continuând deplasarea, astfel reprezentând un pericol iminent în traficul rutier.

Imediat, au fost implicate mai multe echipaje de patrulare pentru a stopa mijlocul de transport. Urmărirea a continuat până în municipiul Bălți, strada Colesov. Șoferul mașinii a pus în pericol, atât viața și sănătatea celorlalți participanți la trafic, dar și a polițiștilor de patrulare, deoarece într-un moment dat a accelerat brusc, tamponând din spate automobilul de serviciu al poliției, apoi a frânat, și a început deplasarea cu spatele ciocnind, al doilea automobil de serviciu.

Conducătorul auto în vârstă de 28 de ani, locuitor al satului Răuțel, raionul Fălești a fost supus testării alcoolscopice, iar gradul de alcoolemie, în aerul expirat era de 0.67 mg/l.

Șoferul în cauză nu este la prima sa abatere de la lege. La data de 11 aprilie 2020, acesta a mai fost documentat pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu 0.99 mg/l, în aerul expirat, cu ridicarea permisului de conducere.

Pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului a fost solicitată grupa de documentare a IP Bălți.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x