Un copil a fost lovit în plin de o ambulanță pe o trecere de pietoni din Bălți

O fetiță de 11 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de o ambulanță pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc în această după-amiază, pe una din arterele principale din oraș.

Potrivit poliției minora traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni, când a fost lovită din plin de o ambulanță.

La fața locului s-a deplasat grupa operativă a IP Bălți. Ofițerii de poliție au stabilit că automobilul de model Mercedez Sprinter, ce aparține serviciului de urgență medicală, deplasându-se cu girofarul pornit, fără semnal sonor, a tamponat minora. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 54 de ani.

Potrivit medicilor din cadrul Spitalului Clinic Municipal din Bălți, victima a fost transportată la spital în stare critică și se află în secția de reanimare cu trautisme cranio-cerebrale severe.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x