/VIDEO/ Droguri de peste 2,6 milioane lei depistate în raionul Fălești

Trei bărbați originari din raionul Fălești, cu vârste cuprinse între 29 și 39 ani, au fost reținuți de oamenii legii, în flagrant cu droguri de peste 2,6 milioane de lei.

Liderul grupării, în vârstă de 39 ani, dirija activitatea criminală distribuind sarcini membrilor grupării, organiza transportarea drogurilor din țările UE și introducerea acestora pe teritoriul Republicii Moldova, ulterior colecta banii de la cumpărători și le indica locația unde drogurile sunt ascunse.

Astfel, polițiștii au efectuat nouă percheziții la domiciliile membrilor grupării și locurile de depozitare a drogurilor, unde au găsit mai multe tipuri de substanțe narcotice. La fel, au fost ridicate și urmează să fie aplicat sechestru pe două automobile de marcă Nissan X-Trail și VW Phaeton.

În cadrul acțiunilor procesuale efectuate s-a  stabilit că drogurile erau transportate preponderent din Polonia și România, iar în acest sens erau utilizate automobilele menționate mai sus, dotate cu locuri special amenajate ca ascunzișuri.

Suspecții au fost arestați pe un termen de 30 de zile. În cazul în care le va fi demonstrată vina, aceștia riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.

Video: politia.md

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x