Jurnalista și scriitoarea Valentina Tăzlăuanu s-a stins din viață

Scriitoarea și jurnalista Valentina Tăzlăuanu, originară din raionul Râșcani, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani.

Despre aceast lucru a anunțat poeta Irina Nechit, pe pagina sa de Facebook.

„Am pierdut-o pe Valentina Tăzlăuanu.Ne-au rămas cărțile ei, textele ei de o rară frumusețe, ne-a rămas revista creată de ea, „Sud-Est cultural”. Dar Valentina a fost, este, mult mai mult decât textele sale. Am pierdut-o pe ea, cea vie și caldă, liniștită, protectoare, de neînvins. Credea în noi. Ne transmitea din puterea ei.

Privirea ei clară ne spunea că trebuie să continuăm, să nu ne oprim. Datorită ei am înțeles că trebuie să ne ținem de cultură ca de ultimul pai. Să aprindem o lumânare pentru Valentina, pentru sufletul ei curat și cutezător. Doamne, ai grijă de Valentina, primește-o în lumina Ta fără margini”,a scris Irina Nechit.

Scriitoarea Valentina Tăzlăuanu s-a născut la data 5 ianuarie 1950 în comuna Druţă, raionul Râşcani. Aceasta a fost  membră a Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membră a PEN-clubului și membră a Uniunii Teatrale din Moldova.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x