/FOTO/ O mașină a fost distrusă de flăcări pe o stradă din Bălți

Un automobil de model Hyundai Accent a fost cuprins de flăcări pe o stradă din orașul Bălți. Mijlocul de transport a fost distrus în întregime, dar nimeni nu a avut de suferit.

Izbucnirea s-a produs în seara zilei de 8 iunie, în jurul orei 17.50. La fața locului au intervenit două echipaje de intervenție, iar la scurt timp flăcările au fost stinse.

În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit, iar focul a distrus în totalitate salonul automobilului. Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 36 situații de risc.

Foto: dse.md

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x