Un locuitor din raionul Glodeni a fost depistat la frontiră cu un permis fals de conducere

Un locuitor din raionul Glodeni este cercetat pentru deținerea permisului de conducere cu indici de falsificare. Incidentul a fost consemnat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni.

În după amiaza zilei de 15 iunie, pe sensul de intrare în țară, la linia de control s-a apropiat un mijloc de transport ce efectua cursa Germania – Republica Moldova.

În momentul verificărilor persoana a manifestat un comportament agitat. Astfel, polițistul de frontieră a recurs la efectuarea verificărilor suplimentare și a depistat în portmoneul personal un permis de conducere moldovenesc cu indici rezonabili de falsificare.

Audiat, tânărul a comunicat că în martie 2019 a contactat o persoană necunoscută pe rețele de socializare care l-a ajutat să-și perfecteze actul contra sumei de 600 de euro.

Ca urmare, permisul de conducere a fost ridicat pentru efectuarea expertizei tehnico-juridică.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă amendă până la 32.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 până la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
wpDiscuz
0
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x