Procuratura Generală solicită extrădarea democratului Vladimir Plahotniuc

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a solicitat autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii extrădarea fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, pentru a fi tras la răspundere în Republica Moldova.

„Întreg setul de acte și materiale inerente acestei proceduri au fost deja expediate colegilor americani”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Cererea de extrădare are la bază Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000, ratificată de Republica Moldova la 16 octombrie 2005, precum și în temeiul principiului reciprocității.

Concomitent, Procuratura Anticorupție a expediat recent autorităților americane o cerere de comisie rogatorie fiind solicitată efectuarea mai multor acțiuni de urmărire penală, inclusiv ce vizează bunurile lui Vladimir Plahotniuc de pe teritoriul SUA.

În zilele următoare, PCCOCS care investighează o altă cauză penală în privința lui Plahotniuc, urmează să expedieze o cerere de comisie rogatorie autorităților din SUA.

Amintim că Vladimir Plahotniuc, a fost anunțat în căutare internațională și interstatală în octombrie 2019, la inițiativa Procuraturii Anticorupție.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x