Când se vor putea redeschide grădinițile din țară

Grădiniţele din țară s-ar putea să se redeschidă la mijlocul lunii iulie, însă cu respectarea anumitor reguli. Vor fi primiţi doar micuții ai căror părinţi nu au cu cine să-i lase, iar într-o grupă se vor putea afla maximum 10 copii şi doi educatori.

Un proiect în acest sens a fost elaborat de Ministerul Educației, dar decizia finală va fi luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică.

Proiectul mai prevede că vor fi acceptaţi doar angajaţii care şi-au făcut analizele medicale şi nu au depășit vârsta de 63 ani. Grupele trebuie dotate cu dezinfectante şi termometre cu infraroşu, iar personalul va trebui să poarte măști, mănuși și halate. În schimb, testul la COVID-19 nu va fi obligatoriu.

Amintim că grădinițele și școlile din Republica Moldova au fost închise la 11 martie, în contextul pandemiei de COVID-19.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x