Un bărbat a fost reținut cu 300 mii țigarete fără acte de proveniență la Edineț

Un bărbat în vârstă de 31 ani, este documentat pentru trafic ilicit cu produse din tutun, după ce ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal, au depistat 300 mii de țigarete fără acte de proveniență, într-un minivan pe care îl conducea.

Bărbatul a fost oprit pe un teren agricol din orașul Edineț. Ca urmare a efectuării controlului vizual al mijlocului de transport, oamenii legii au depistat mai multe cutii pline cu pachete de țigări, fără acte ce ar confirma proveniența legală a bunurilor.

Autovehiculul a fost escortat în zona de control vamal din apropiere pentru verificări minuțioase. În rezultat, vameșii au ridicat 300 mii de țigarete, marcate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova.

Potrivit informațiilor preliminare, țigările urmau să fie transportate și comercializate ilegal în Uniunea Europeană.

Oamenii legii continuă cercetările în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și aplicării sancțiunilor legale.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x