Ștefan Gațcan apare într-un nou video. Acesta își citește discursul de pe un suport

Medicul și politicianul Ștefan Gațcan apare într-o nouă secvență video. „Nu am fost și nu sunt sechestrat. Am nevoie de reabilitare”, spune Gațcan. Din imagini s-ar părea, însă, că fostul deputat citește de undeva textul pe care îl rostește, întrucât nu privește mereu în cadru. Mai mult, detaliile de publicare a acestui video ridică anumite semne de întrebare, notează agora.md.

Remarcăm că imaginile video au apărut inițial pe canalul de telegram al deputatului PSRM Bogdan Țîrdea. 

Redacția AGORA a observat apariția secvenței la ora 21:48. În acel moment, video-ul conținea detaliul care scotea în evidență faptul că i-a fost redirecționat parlamentarului de către președintele Igor Dodon. La primul click pe sursă, au fost direcționați spre discuția privată cu șeful statului, numărul de telefon fiind același pe care este în baza de date a redacției, ca aparținând președintelui. 

La doar un minut, Țîrdea a șters mesajul inițial și a postat un mesaj nou, cu video deja încărcat ca fișier, astfel încât detaliul despre redirecționare și sursa video-ului a dispărut. Jurnaliștii nu au reușit să facă o captură de imagine direct din canalul de Telegram al deputatului, însă au postat captura din chatul intern al redacției.

În paralel, în jurul orei 21:55, secvența video a fost prezentată de socialistul Grigore Novac în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 și de Vlad Bătrîncea la ProTV.

Sursa: agora.md

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x