Ion Chicu despre lidera PAS: Țâfna Maiei depășește orice limită

După ce lidera formațiunii PAS, Maia Sandu, l-a numit pe Ion Chicu mincinos, pentru că acesta ar fi spus că ea blochează activitatea Guvernului, premierul nu s-a lăsat mult așteptat și a venit cu o reacție.  

Într-o postare pe o rețea de socializare, Ion Chicu susține din nou că Maia Sandu împiedică activitatea Guvernului, iar rectificarea de buget trimisă în Parlament nu prevede nimic referitor la Arena Chișinău.

„Țâfna Maiei depășește orice limită. Dacă s-ar gândi măcar un pic la Oameni, n-ar obstrucționa activitatea guvernului și ar permite cetățenilor să obțină acel suport financiar atât de necesar pentru ei.

Nu, Maia Sandu, rectificarea de buget trimisă în Parlament nu prevede nimic referitor la Arena Chișinău. Demonstrezi contrariul?

Da, Maia Sandu, în proiectul pe care-l torpilați în Parlament sunt incluse acele 100 milioane de euro, asistență financiară de la Uniunea Europeană. Demonstrezi contrariul?” a scris Chicu pe Facebook.

Menționăm că Maia Sandu a spus că Ion Chicu este un mincinos, asta după ce premierul a acuzato pe lidera PAS că ar obstrucționa activitatea Guvernului. Declarațiile premierului au fost făcute după ce două ședințe ale Parlamentului au eșuat pentru că deputații fracțiunilor PAS, Platforma DA, Grupul Pro Moldova și Partidul Șor au boicotat ședințele din cauza proiectelor la care Guvernul și-a asumat răspunderea.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x