Mai multe culturi afectate la Râșcani în urma unui câmp stropit cu erbicide
Mai mulți agricultori din satul Aluniș, raionul Râșcani, au rămas cu recolta afectată, după ce un alt agricultor din satul vecin și-a stropit terenurile cu erbicide.
Astfel, porumbul, floarea-soarelui, soia, dar și alte culturi de pe terenuri au început să se îngălbenească. De cealaltă parte, stăpânul terenurilor stropite, crede că de vină este pilotul, care a efectuat lucrările, acesta ignorând puterea vântului. La rândul său, pilotul spune că va achita toate daunele.
În urma situației create, va fi organizată o comisie, care va analiza toate pagubele și va lua o decizie în acest sens, iar consilierii urmează să abordeze problema culturilor afectate.
Foto: jurnal.md