Șoferii care vor parca neregulamentar mașinile sau le vor abandona riscă să rămână fără ele

Conducătorii auto, care își vor parca neregulamentar mașinile sau le vor abandona pe străzi riscă să rămână fără ele.

Despre acest lucru anunță Inspectoratul General de Poliție, în urma noilor reglementări aprobate de Guvern.

Astfel, agenții constatatori din cadrul Poliției, pot dispune ridicarea mijlocului de transport în situația în care conducătorul a fost înlăturat de la conducere și nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, dacă vehiculul a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare, dacă mijlocul de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public sau în cazul în care este necesară identificarea proprietarului mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârşirea contravenţiei.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, procedura de ridicare, transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport va fi realizată de agenții economici care urmează a fi contractaţi de către IGP în urma unei licitații publice.

Inspectoratul General al Poliției recomandă tuturor conducătorilor/proprietarilor/posesorilor mijloacelor de transport să respecte cerințelor Regulamentului circulației rutiere, deoarece conform noilor modificări, toate cheltuielile pentru serviciile de ridicare, transportare şi depozitare a mijlocului de transport în cadrul procesului contravenţional vor fi suportate de către conducătorul, proprietarul sau posesorul legal al mijlocului de transport în privinţa căruia a fost aplicată sancţiunea contravenţională.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x