Piscinele și bazinele din țară își sistează de astăzi activitatea

Activitatea tuturor bazinelor și piscinelor din țară este interzisă începând cu ziua de astăzi, 1 august. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Măsura a fost luată din motivul nerespectării regulilor de activitate pe timp de pandemie a proprietarilor, dar și a celor care veneau să se odihnească la piscine.

În debutul ședinței Guvernului de ieri, premierul Ion Chicu, a precizat că în condițiile în care numărul de infectări de coronavirus este în continuă creștere, piscinele sunt un loc care pot reprezenta un focar de infecție.

„Am analizat efectul măsurilor de adaptare și de relaxare asupra evoluției pandemiei. Relaxările de restricții au avut ca efect imediat creșterea numărului de cazuri. Nu toți agenții economici respectă regulile sanitar-epidemiologice. Din informația prezentată de colegi o situație alarmantă avem în privința locurile de agrement cum sunt piscinele și bazinele. Acolo avem o aglomerație mare de cetățeni, nu se respectă regulile și este un focar de infecție”, a declarat premierul.

Totodată, Chicu a menționat că în cazul în care nu vor fi respectate regulile de protecție pe timp de pandemie, riscă să fie închise și alte tipuri de localuri prestatoare de servicii și divertisment.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x