Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc pe Sfântul Ilie

Creștinii ortodocși de stil vechi, îl cinstesc astăzi, 2 august, pe Sfântul Ilie, făcătorul de minuni și aducătorul de ploi pe timp de secetă.

Sfântul Ilie este cinstit, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

În ziua de astăzi nu se lucrează pentru ca să nu bată grindina ogoarele.

În ajunul acestei zile, fetele se duceau pe câmp, unde creştea cânepa, se dezbrăcau şi se tăvăleau în ea. Dacă, peste noapte visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu un flăcău, dacă visau cânepă uscată trebuiau să se mărite cu un bătrân.

În zorii zilei Sfântului Ilie, femeile culegeau plante de leac, mai ales busuioc. Acesta era pus în scăldătoarea copiilor și acelora bolnavi de picioare.

Se zice că Sfântul Ilie este și patronul apicultorilor. Tot în această zi se deschid ştiubeiele şi se duc faguri de miere la biserică. În unele localităţi se păstrează tradiția ca din apă cu miere, numită mursa, să se prepare băutura „mied”.

Oamenii cred că atunci, când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Sfântul Ilie, traversează cerul cu o trăsură de foc, pentru ai ocroti.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x