Guvernul alocă 50 milioane de lei pentru redeschiderea școlilor și grădinițelor din 1 septembrie

Autoritățile își propun reluarea procesului normal de studii de la 1 septembrie 2020. În acest sens, Guvernul va aloca aproximativ 50 milioane de lei pentru procurarea dezinfectantelor și termometrelor.

Anunţul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după şedinţa săptămânală de la Reşedinţa de Stat.

„Noi ne dorim foarte mult să reluăm procesul de studii conform instrucțiunilor care au fost pregătite de Ministerul Educației. Speram că vom deschide de pe 1 septembrie atât instituțiile preșcolare, cât și cele de învățământ general. Pentru aceasta se vor aloca peste 50 de milioane de lei pentru procurarea echipamentelor necesare de protecție. Astfel, vom face tot posibilul ca de pe 1 septembrie școlile și grădinițile să fie dotate conform normelor de rigoare”, a declarat Ion Chicu.

Premierul a mai precizat că măsurile de protecţie cum ar fi dezinfectantul sau termometrul, se vor regăsi în fiecare sală de clasă, dar şi grupă de copii.

Amintim că școlile și grădinițele din toată ţara au fost închise la data de 11 martie, din cauza riscului de răspândire a noului tip de coronavirus.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x