Igor Dodom este gata să fie primul moldovean care va testa vacinul rus împotriva COVID-19

Igor Dodon este gata să fie primul moldovean care va testa vaccinul elaborat de ruși împotriva COVID-19.

Despre acest lucru, șeful statului a vorbit în cadrul tradiționalei emisiuni „Președintele vorbește”.

„Știu că sunt persoane sceptice cu privire la vaccinul din Rusia. Când vor accepta să fie administrat înafara țării, eu sunt gata să mă ofer ca primul dintre moldoveni pentru a testa acest vaccin. Sunt gata să risc cu sănătatea. Am discutat cu colegii de aici, iar ei mi-au spus că imediat ce va fi posibilă administrarea în exterior, atunci vor veni încoace pentru a-l testa pe mine personal. Eu sper că asta va fi în următoarele câteva săptămâni”, a spus Igor Dodon.

Amintim că Rusia a anunțat dezvoltarea unui vaccin contra COVID-19, numit Sputnik-V. Cu toate acestea, experții internaționali în sănătate s-au grăbit să își manifeste îngrijorarea cu privire la viteza muncii depuse de Rusia în acest sens. Preparatul încă nu a fost aprobat de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind eficient.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x