PAS va solicita sancționarea contravențională a premirului Ion Chicu după organizarea nunții fiului său

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va solicita Inspectoratului General de Poliție să-l sancționeze contravențional pe premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, și va înainta un denunț la Procuratura Generală, pentru cercetarea acțiunilor sub aspect penal, după ce mai multe surse media au scris că unul dintre fii săi și-ar fi organizat petrecerea de nuntă, în condițiile în care acestea sunt interzise în perioada stării de urgență în sănătate publică.

„Chicu nu doar pune în pericol sănătatea invitaților la nuntă, el scuipă în sufletul tuturor celor care au înmormântat rude în această perioadă, medicilor care sunt epuizați, în sufletul tuturor familiilor care nu s-au putut vedea și nu au putut avea o vacanță alături de copii”, a scris lidera formațiunii, Maia Sandu, pe Facebook.

Prim-ministrul declarase anterior, la un post privat de televiziune, că evenimentul urma să fie amânat, pentru a nu risca sănătatea invitaților.

Jurnaliștii de la proiectul media CU SENS au publicat, pe 29 august, o înregistrare video făcuta la Vinăria Poiana, unde ar fi avut loc nunta respectivă. Potrivit sursei citate, „toate drumurile de acces către restaurant au fost împânzite de agenți de pază, care au restricționat accesul jurnaliștilor, inclusiv, pe drumuri publice”.

Chiar dacă au trecut mai multe zile, premierul Ion Chicu încă nu a comentat  informațiile apărute în presă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x