/FOTO/ Pompierii au salvat trei bărbați din raionul Soroca care au rămas blocați într-o fântână cu nămol

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 39 ani, au fost salvați de pompieri, după ce au rămas blocați într-o fântână publică din localitatea Șeptelici, raionul Soroca.

Cazul s-a înregistrat la data de 5 septembrie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în jurul orei 10.10. La fața locului imediat a intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Direcției Regionale Situații Excepționale Soroca, care ajunși au stabilit că bărbații sunt blocați în nămol într-o fântâna cu adâncimea de 15 metri.

Potrivit martorilor, un bărbat a hotărât să se aprovizioneze cu apă și s-a coborât în fântâna cu ajutorul sforii, dar a rămas blocat în nămol și risca să se sufoce din cauza lipsei de oxigen. În ajutorul acestuia au venit alți doi bărbați care deasemenea s-au blocat.

Datorită intervenției operative a angajaților IGSU, bărbații au fost recuperați, prin intermediul echipamentului specializat, la suprafața în cel mult 15 minute. Aceștea au fost preluați de un echipaj de medici pentru ulterioare îngrijiri medicale la spitalul Raional Soroca.

Circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x