În Republica Moldova va fi importat primul medicament autorizat în SUA și UE pentru tratamentul de COVID-19

Agenția Medicamentului a autorizat importul de Remdesivir, un medicament care ajută la tratarea coronavirusului, în Republica Moldova.

Un ordin în acest sens a fost semnat de către șeful Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Eremei Priseajniuc.

„Vom face tot posibilul ca cetățenii noștri să aibă acces la cele mai eficiente medicamente, folosite în tratamentul împotriva COVID-19, inclusiv, pe platforme internaționale de cercetare clinică. În acest sens, conlucrăm activ cu producătorii și distribuitorii de medicamente, companii de cercetare clinică și dezvoltare medicală cu renume internațional. Astfel, ne indreptăm spre realizarea scopului propus, de asigurare a securității farmaceutice a țării, pe timp de pandemie”, a mentionat Eremei Priseajniuc.

Medicamentul va fi adus sub denumirea de Covifor și este primul medicament autorizat în SUA și UE pentru tratamentul noului coronavirus. Medicamentele în cantitate de aproximativ 2.000 flacoane vor ajunge în țară în maximum 20 de zile.

În Republica Moldova, preparatul Remdesivir este prevăzut în Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou”, utilizat în tratamentul pacienților infectați cu virusul SARS COV-2.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x