Cocostârcul care a fost surprins plimbându-se pe străzile din centrul orașului Bălți a fost găsit de proprietari

Cocostârcul care acum câteva zile se plimba nestingherit pe străzile din centrul orașului Bălți a fost găsit de proprietari. Acesta se numește Coco și aparține unei familii din Ocnița.  

După ce pe rețelele de socializare a apărut video-ul cu pasărea care se plimba pe străzile din oraș, un medic veterinar a adăpostit cocostârcul și chiar l-a examinat, s-a adeverit că este perfect sănătos.

După ce cazul a fost mediatizat, inclusiv și de portalul TVN.md, familia Boțoc, care l-a îngrijit pe cocostârc câteva luni, l-a recunoscut și a venit după el la Bălți.

Membrii familiei povestesc că au găsit puiul de pasăre părăsit în cimitir. Mica barză a fost luată acasă și crescută în gospodăria acestora. Au  învăţat-o să mănânce şi să zboare. Deşi au încercat să integreze puiul într-un stol de cocostârci, pasărea revenea, de fiecare dată, la noua ei familie.

Într-o bună zi cocostârcul a dispărut, familia a crezut că a plecat împreună cu alte berze, dar acesta a ajuns numai până în orașul Bălți, unde a îceput să se plimbe pe străzi.

Acum, familia este în căutarea unui adăpost sigur pentru puiul de pasăre.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Un cocostârc a fost surprins plimbându-se pe străzile din centrul orașului Bălți

Un cocostârc a fost surprins plimbându-se pe străzile din centrul orașului Bălți

Опубликовано TV N Четверг, 10 сентября 2020 г.
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x