Armata chineză a tras proiectile către strâmtoarea Taiwan, după începerea unor ample exerciţii militare

Armata chineză a tras joi proiectile neidentificate către strâmtoarea Taiwan, la scurt timp după debutul unor importante exerciţii militare în jurul insulei Taiwan, revendicată de Beijing, transmit AFP şi Reuters, citat de agerpres.ro.

În Pingtan, o insulă chineză situată în apropiere de manevrele militare în desfăşurare, reporterii AFP au văzut mai multe proiectile trase în jurul orei locale 13:13 (05:13 GMT) către mare.

Turişti care se aflau pe insula Pingtan, aflaţi pe malul mării, au asistat la aceste tiruri.

Armata chineză a început joi cele mai importante manevre militare din istoria sa în jurul insulei Taiwan, un răspuns la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei.

Deşi vizita sa în teritoriul revendicat de China a durat mai puţin de 24 de ore, Nancy Pelosi – cel mai înalt demnitar american ales care s-a deplasat la Taipei în ultimii 25 de ani – a declanşat furia Beijingului. Pelosi a dat asigurări că SUA nu vor abandona insula Taiwan, care este condusă de un regim democratic şi care trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii din partea armatei chineze.

Drept reacţie, China desfăşoară timp de trei zile (de joi, ora 04:00 GMT, până duminică, ora 04:00 GMT) ample manevre militare în şase zone din jurul Taiwanului.

Potrivit DPA, două dintre zonele exerciţiilor chineze se află la doar 9 mile nautice (16,7 kilometri) de porturile taiwaneze Keelung şi Kaohsiung.

Taiwanul a denunţat manevrele militare chineze, autorităţi de la Taipei declarând că aceste exerciţii încalcă reglementările ONU, invadează spaţiul aerian taiwanez şi sunt o provocare directă pentru navigaţia liberă pe mare.

Purtătorul de cuvânt al cabinetului taiwanez, citat de Reuters, a anunţat că website-urile ministerelor apărării şi afacerilor externe şi biroului prezidenţial din Taiwan au fost atacate hackeri.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *