fbpx
13.1 C
Бэлць
marți, aprilie 23, 2024

Banca Națională a Moldovei va emite o monedă dedicată lucrătorilor medicali. Cetățenii sunt invitați să propună concepte

Citește și:

Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis emiterea unei monede comemorative dedicate lucrătorilor din domeniul sănătății cu denumirea „Medicul meu – eroul meu”. Cetățenii sunt invitați să propună concepte pentru elaborarea design-ului monedei.

„Crearea acestei monede-omagiu vine să reflecte atitudinea de profundă recunoștință,  stimă și admirație în fața celor care își riscă viața în fiecare oră și clipă pentru a salva alte vieți. Fiecare dintre noi poate reduce din impactul negativ al situației epidemiologice –  prin respectarea măsurilor de protecție personală și a celor din jur. Doar cu o asemenea implicare responsabilă manifestarea recunoștinței față de medici dobândește sens”, subliniază guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

În acest context, Banca Națională încurajează toți cetățenii, care au atins vârsta de 18 ani, precum și persoanele juridice, să își exprime viziunea grafică asupra viitoarei monede, pentru a realiza o piesă monetară distinctă de o valoare estetică, ideatică și de sensibilizare sufletească.

Criteriile de bază pentru selectarea conceptelor se referă la originalitate, creativitate și coerența elementelor de design, astfel încât să fie posibilă executarea acestora pe suprafața monedei. Fiecare participant va putea prezenta un singur concept, fiind obligat să respecte drepturile de autor și cele conexe. Prin participare, autorul conceptului își exprimă acordul cu prelucrarea datelor de caracter personal.

Conceptele de design vor fi examinate de către o comisie creată de BNM, care își rezervă dreptul de a le utiliza la elaborarea design-ului final. Participanții vor transmite lucrările și o scurtă informație biografică la poșta electronică [email protected],cu specificarea „Concept pentru moneda dedicată medicilor”.

Termenul-limită este 15 august 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Casa ororilor din Telenești: Între pereții în care era chinuită Ana-Maria anterior fusese violată o fetiță de 10 ani

Între pereții în care era chinuită Ana-Maria anterior fusese violată o fetiță de 10 ani. Rise Moldova scria anterior...

Atac cu rachete rusești în regiunea Odesa: Șapte persoane au fost rănite, inclusiv doi copii

Trupele rusești au atacat în noaptea de 23 aprilie, regiunea Odesa cu drone Shahed. În urma bombardamentelor, șapte persoane...
  sursa: cursbnm.md