fbpx
12.3 C
Бэлць
joi, aprilie 25, 2024

Bunuri consumabile medicale în valoare de 156.044 euro au ajuns la Drochia, direct din Germania

Citește și:
Un nou lot de ajutor umanitar din partea Primăriei orașului Oberhausen din Germania a ajuns la Drochia.  De aceastăă dată, Consiliului raional Drochia s-a ales cu diverse consumabile medicale în valoare totală de 156044,68 euro,  care urmează să ajungă la IMSP „Spitalul raional Drochia „Nicolae Testemițanu” și 226 mii de măști de protecție de diferite tipuri care vor fi distribuite școlilor și Centrelor de sănătate din raion.
Halate de protecție, mănuși de examinare, măști, ochelari și ecrane pentru față, dezinfectanți, seringi, teste rapide Covid-19, sunt doar câteva poziții din lista bunurilor consumabile medicale primite.
Amintim că, respectivul act de caritate a fost posibil grație consolidării relațiilor de colaborare între administrațiile raionului Drochia și orașului Oberhausen (Germania), urmare vizitei de lucru întreprinse în Drochia în octombrie 2021 de către reprezentantul primăriei Oberhausen (Marc Grunenberg) și a 5 angajați ai Spitalului Protestant Oberhausen (EKO).
Respectiv, în cadrul acestui proiect, spitalul raional a primit un analizator hematologic cu electroliți și 500 de teste rapide antigen, iar 5 medici din Drochia au vizitat Germania în cadrul unui schimb de exepriență.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

FEMEILE ȘI COPIII REFUGIAȚI, INTEGRAȚI SOCIAL ÎN BĂLȚI

Într-o lume marcată de conflicte și tensiuni, fenomenul migrației forțate a devenit o realitate cu care se confruntă societatea...

Serviciul Hidrometeorologic de Stat explică fenomenul neobișnuit influențat de praful saharian

Începând cu noaptea de 24.04.2024 și cu menținerea zilei de astăzi, suntem martori la un fenomen meteorologic mai neobișnuit,...
  sursa: cursbnm.md