Categoriile de cetățeni care NU vor beneficia de compensații în facturi la iarnă

Pentru a beneficia de compensații la facturile pentru perioada rece a anului cetățenii vor trebuie să se înregistreze pe platforma „Vulnerabilitatea energetică” pe platforma online compensatii.gov.md. Astfel, după completarea unei cereri, fiecărei persoane i va atribui o categorie de vulnerabilitate, iar în funcție de aceasta va fi stabilită și suma compensațiilor în facturi, scrie zdg.md.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat un regulament prin care explică modul în care cetățenii vor putea beneficia de compensații la energie, dar și cine anume va primi sau nu ajutor din partea statului. Proiectul de hotărâre în acest sens este supus consultărilor publice.

Cetățenii vor beneficia de compensații diferite ca și sumă în funcție de categoria de vulnerabilitate stabilită de autorități.

Gradul de vulnerabilitate va fi stabilit în funcție de raportul, exprimat în procente, dintre cheltuielile pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea energiei:

Atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică

Atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică consumatorilor casnici se efectuează după cum urmează:

a) consumatorilor cu coeficientul R mai mare sau egal cu 70% li se atribuire categoria de vulnerabilitate energetică foarte ridicată;
b) consumatorilor cu coeficientul R mai mare sau egal cu 40% dar mai mic decât 70% li se atribuie categoria de vulnerabilitate energetică ridicată;
c) consumatorilor cu coeficientul R mai mare sau egal cu 20% dar mai mic decât 40% li se atribuie categoria de vulnerabilitate energetică medie;
d) consumatorilor cu coeficientul R mai mare sau egal cu 10% dar mai mic decât 20% li se atribuie categoria de vulnerabilitate energetică scăzută;
e) consumatorilor cu coeficientul R mai mic de 10% li se atribuie categoria de consumatori non-vulnerabili.
* R – raport

Cetățenii care NU vor beneficia de compensații în facturi

Familiilor sau persoanelor singure, în baza informației declarate și/sau a celei extrase automat prin intermediul platformei M-Connect din alte sisteme informaționale guvernamentale, le va fi atribuită categoria de non-vulnerabilitate în cazul prezenței unuia dintre următoarele criterii:

a) familia deține 4 sau mai multe apartamente;
b) familia deține unul sau mai multe apartamente sau bunuri imobile în valoare
cadastrală mai mare de 10 milioane de lei cumulativ;
c) familia dispune de venituri lunare mai mari de 75000 lei pe persoană din cadrul
familiei;
d) familia a solicitat să-i fie atribuită categoria de consumator non-vulnerabil.

Proiectul conține și plafonul eligibil pentru calculul cheltuielilor gospodăriei casnice pentru achitarea energiei pentru fiecare tip de energie.

a) Pentru gazele naturale: maximum 300 m3/lună;
b) Pentru energia termică, în cazul în care gospodăria poate regla consumul individual: maximum 2 Gcal/lună
c) Pentru energia electrică: maximum 3000 kWh/lunar dacă energia electrică constituie sursa principală de încălzire și 200 kWh/lunar dacă energia electrică nu constituie sursa principală de încălzire.

Pentru consumatorii casnici din asociații de locatari pentru care nu sunt disponibile date privind consumul individual al gospodăriilor, volumul consumat în precedenta perioadă rece a anului va fi estimat în baza consumului mediu al gospodăriilor din asociațiile respective, prin împărțirea volumului lunar global consumat la numărul de locuințe.

Pentru locurile de consum neîncadrate în asociații de locatari pentru care nu sunt disponibile date sau fără istoric de consum, volumul consumat în precedenta perioadă rece a anului se va considera mediana consumului în precedenta perioadă rece a anului al gospodăriilor casnice racordate la furnizorul respectiv în limita plafoanelor eligibile pentru fiecare tip de energie.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a inițiat procesul de consultare, avizare a proiectului Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire şi plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.