fbpx
16.4 C
Бэлць
marți, aprilie 23, 2024

Compania Pfizer ameninţă să-i concedieze pe toţi angajaţii săi nevaccinaţi din SUA

Citește și:

Angajaţii companiei Pfizer din SUA trebuie să se vaccineze complet împotriva COVID-19 în săptămânile următoare. În caz contrar, ei riscă să le fie reziliat contractul, relatează sâmbătă dpa.

Această companie farmaceutică a cerut tuturor angajaţilor şi subcontractanţilor săi de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii să se vaccineze cu schema completă împotriva COVID-19 până în 15 noiembrie, potrivit unei note interne din 21 septembrie obţinută vineri de News Channel 3, afiliat CBS.

Cerinţa nu se aplică persoanelor cu derogări bazate pe motive religioase sau medicale, potrivit documentului.

Angajaţii care nu se vor conforma cerinţei şi care nu dispun de scutire riscă să fie daţi afară, conform notei semnate de Nicole Shaffer, director principal pentru programele privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă în cadrul Pfizer, scrie Agerpres.

Compania al cărei vaccin de tip ARNm împotriva COVID-19 este considerat etalon în domeniu- cerea anterior angajaţilor nevaccinaţi să se testeze săptămânal, conform presei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Sursa: Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Locuitorii din nordul țării, îngrijorați să nu piardă roada din cauza înghețurilor

„Trebuia să fie verde, iaca o dat, iată acolo, vedeți popușoiul, mai încolo uitați-vă ia, da el e galben....

Un rus a fost condamnat la 5 ani de muncă forțată, după ce a vorbit cu presa despre războiul din Ucraina

Un moscovit a fost condamnat la cinci ani de muncă corecțională pentru acuzații legate de un interviu despre război...
  sursa: cursbnm.md