fbpx
13.6 C
Бэлць
vineri, martie 29, 2024

Construcțiile vor fi interzise pe teritoriul spațiilor verzi din localități

Citește și:
Edificarea construcțiilor în spațiile verzi din orașe și sate va fi interzisă. Guvernul a avizat pozitiv modificările la Legea privind spațiile verzi ale localităților urbane și rurale. Astfel, va fi prevenită intervenția frauduloasă în spațiile verzi, schemele ilicite și actele de corupție care favorizau construcțiile incompatibile cu destinația terenurilor.
Prin urmare, pe teritoriul spațiilor verzi vor putea fi amplasate doar terenurile pentru sport, joacă și odihnă, obiectivele cu caracter cultural-artistic, precum și unitățile comerciale mobile. Autorizațiile pentru amplasarea obiectivelor și instalațiilor respective vor fi eliberate de administrația publică locală (APL).
De asemenea, conform noilor prevederi, construcțiile sau amplasarea neautorizată a obiectivelor în spații verzi vor fi constatate și sancționate atât de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, cât și de APL.
Documentul urmează a fi transmis spre examinare și aprobare Parlamentului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Un grup de persoane specializat în comercializarea drogurilor, depistat de polițiștii din Edineț

Un grup de persoane specializat în comercializarea drogurilor și întreținerea speluncilor, depistat de polițiștii din Edineț. În rezultatul perchezițiilor au...

VIDEO/ Mieluți cu cercei, cresc la Sîngerei

Primăvara se numără mieluții. În raionul Sîngerei, în gospodăria familiei Covalciuc au apărut cei mai frumoși mieluți, cu cercei...
  sursa: cursbnm.md