fbpx
11.8 C
Бэлць
marți, aprilie 23, 2024

Copilul din Hâncești dispărut acum două zile a fost găsit fără suflare

Citește și:

Copilul din Hâncești, în vârstă de 6 ani, care a dispărut acum două zile, a fost găsit fără suflare, în veceul din curtea casei.

Ca urmare a multiplelor acțiuni întreprinse și a analizei rezultatelor obținute în timpul căutărilor copilului dispărut, s-a decis reluarea examinării domiciliului acestuia.

În urma examinării curții, cu implicarea laboratorului criminalistic, în jurul orei 13.20, în veceul din curtea gospodăriei a fost depistat cadavrul micuțului.

Preliminar, pe suprafața cadavrului nu au fost găsite semne de moarte violentă. Se presupune că acesta ar fi căzut din greșeală. Trupul neînsuflețit urmează a fi supus mai multor expertize pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Amintim că minorul a dispărut marți, 26 mai. Acesta a ieșit din casă și nu a mai fost văzut. Copilul a fost căutat atât de oamenii legii, cât și de voluntari care s-au mobilizat în urma mediatizării acestui caz.

La moment oamenii legii întreprind toate măsurile de investigație pentru stabilirea circumstanțelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Locuitorii din nordul țării, îngrijorați să nu piardă roada din cauza înghețurilor

„Trebuia să fie verde, iaca o dat, iată acolo, vedeți popușoiul, mai încolo uitați-vă ia, da el e galben....

Un rus a fost condamnat la 5 ani de muncă forțată, după ce a vorbit cu presa despre războiul din Ucraina

Un moscovit a fost condamnat la cinci ani de muncă corecțională pentru acuzații legate de un interviu despre război...
  sursa: cursbnm.md