fbpx
9.3 C
Бэлць
vineri, aprilie 26, 2024

Deputatul Dumitru Alaiba va participa la marșul organizat de comunitatea LGBT. „Cât mă va costa această alegere, va decide lumea”

Citește și:

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, va participa la Marșul Pride organizat de comunitatea LGBT. Despre acest lucrau a scris chiar deputatul pe pagina s-a de Facebook.

„De mic copil am fost învățat să nu fiu intimidat de limbajul agresiv, umilitor și bădărănesc, ci să-i țin piept, pentru că doar așa îi poți pune capăt. Stai și rabzi, te prefaci că nu vezi – el doar va crește. Cu vârsta, am învățat să nu renunț la punctul meu de vedere, la valorile în care cred, doar pentru că acestea s-ar putea să fie „nepopulare”. Cred în libertatea fiecăruia de a iubi.

Opinia mea e că politicieni sunt de două feluri: sunt din cei care pur și simplu se pliază pe opinia publică, vor să placă, se țin mai departe de subiectele mai sensibile; și sunt din cei care încearcă să miște opinia publică, pornesc o conversație complicată pentru a ajuta societatea să înțeleagă unele lucruri și să facă un pas înainte, atingând inclusiv subiecte, de care societatea, poate, încă nu este gata. Eu vreau să fiu din a doua categorie. Cât mă va costa această alegere, va decide lumea”, a scris Alaiba.

Potrivit organizatorilor, marșul va începe la 12.00, la intersecția străzilor București și Ismail din Chișinău. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Grindina a făcut prăpăd în raionul Soroca. Locuitorii din Cureșnița, disperați

Grindina de ieri a stricat toate culturile din grădinile gospodarilor din Cureșnița, Soroca https://youtu.be/OKOOt6HaUi8 „Ea deja se va usca, o să...

Activitatea Guvernului în 2024, în nordul țării

Astăzi în studioul TV Nord îl avem pe Vladimir Rusu, șeful Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat cu...
  sursa: cursbnm.md