fbpx
8.8 C
Бэлць
vineri, aprilie 19, 2024

Deputatul Vladimir Cebotari a fost scos de sub urmărirea penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău

Citește și:

Deputatul Vladimir Cebotari a fost scos de sub urmărirea penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Acțiunile de urmărire penală pe acest caz continuând în privința altor cinci persoane fizice și una juridică.

Urmărirea penală în privința lui Vladimir Cebotari a fost inițiată pe 19 septembrie 2019, după ce Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității, deputatul fiind învinuit de abuz de serviciu la preluarea controlului asupra activelor AIC.

„Examinând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că, în calitate de membru al Comisiei de concurs cu privire la concesionarea AIC, Vladimir Cebotari a acționat în limitele atribuțiilor legal acordate, prin urmare, fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii imputate”, punctează Procuratura Generală.

Potrivit legislației Republicii Moldova, concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

 Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Un tablou furat dintr-o galerie din Oxford a fost găsit în România. E estimat la 2 milioane de euro

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, a fost descoperit în...

/VIDEO/ Fără compensații în facturi pentru toți anul viitor. Buzu: am putea reveni la modelul clasic de compensații

Fără compensații în facturi pentru toți anul viitor. Potrivit Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, anul viitor am...
  sursa: cursbnm.md