fbpx
19.6 C
Бэлць
miercuri, aprilie 24, 2024

Două permise de conducere fanteziste, ridicate la frontiera de stat

Citește și:

Angajații Poliției de Frontieră au depistat doi bărbați care dețineau permise de conducere nerecunoscute de niciun stat (fanteziste). Unul a achitat 95 de dolari pentru actul falsificat, iar al doilea cetățean – 1500 grivne.

Primul bărbat s-a prezentat la trecerea frontierei Sculeni, pentru autorizarea intrării în țară, la volanul mașinii personale. Un chișinăuian de 30 de ani s-a legitimat în baza permisului de conducere fantezist. Șoferul a declarat că și-a perfectat permisul în baza unui act autentic, emis de către autoritățile competente din Australia. Astfel, prin intermediul unei Agenții Internaționale și-a comandat traducerea permisului de conducere la începutul lunii iunie curent.

Al doilea permis de conducere fantezist a fost ridicat la trecerea frontierei Tudora, polițiștii de frontieră au ridicat un alt permis  care aparținea unui cetățean al Azerbaidjanului, în vârstă de 28 de ani. Documentul cu pricina a fost depistat în cadrul procedurii de control suplimentar, ca urmare a acționării în baza analizei de risc. Din declarațiile tânărului s-a aflat că în octombrie 2021 a obținut permisul, fiind ajutat de un prieten care muncea la o piață din țara de baștină. Ar fi oferit suma de 1500 de grivne.

În continuare oamenii legii cercetează cazurile cu scopul precizării circumstanțelor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Serviciul Hidrometeorologic de Stat explică fenomenul neobișnuit influențat de praful saharian

Începând cu noaptea de 24.04.2024 și cu menținerea zilei de astăzi, suntem martori la un fenomen meteorologic mai neobișnuit,...

Parcul central din municpiul Bălți îi va purta numele lui Mihai Volontir

Parcul central din municpiul Bălți va purta numele lui Mihai Volontir. Decizia fost votată astăzi la ședința consiliului. Pentru...
  sursa: cursbnm.md