fbpx
14 C
Бэлць
sâmbătă, aprilie 20, 2024

FMI prognozează o stagnare a Produsului Intern Brut al Republicii Moldova în 2022

Citește și:

Până la finele anului curent, ne așteaptă o stagnare a activității economice, după ce în primul trimestru economia Republicii Moldova a înregistrat o ușoară creștere, de 1,1 la sută. Este noua prognoză a Fondului Monetar Internațional privind evoluția Produsului Intern Brut în Republica Moldova, relatează jurnal.md.

Conform unui comunicat remis de FMI, misiunea organizației a ajuns la un acord cu autoritățile de la Chișinău privind finalizarea primei evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare și prin Mecanismul de finanțare extinsă.

Acordul Fondului Monetar Internațional cu Republica Moldova se preconizează a fi aprobat de Consiliul de directori executivi al FMI în luna septembrie. După ședința Consiliului, țara noastră va putea accesa circa 27 de milioane dolari. Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programului se va ridica la 245 de milioane de dolari.

Totuși, FMI notează că războiul din Ucraina continuă să afecteze semnificativ economia Republicii Moldova – pentru anul curent se prognozează o stagnare a PIB-ului real. „Impactul negativ al înrăutățirii perspectivelor economice globale, ruperii lanțurilor de aprovizionare și creșterii costurilor de producție este aprofundat de impactul secetei asupra producției agricole. Creșterea inflației s-a accelerat rapid din cauza creșterii prețurilor resurselor energetice și produselor alimentare, iar cursul de schimb s-a depreciat din cauza condițiilor extrem de complicate de pe piață. Faptul că băncile sunt bine capitalizate și profitabile a permis parcurgerea crizei curente într-o manieră satisfăcătoare” , se arată într-un comunicat al instituției.

Misiunea Fondului Monetar Internațional a mai atras atenția că bugetul pentru anul curent urmează a fi rectificat. Mai exact, rectificarea bugetului urmează să prevadă un volum adecvat de alocări suplimentare necesare pentru a proteja categoriile vulnerabile ale populației de impactul creșterii prețurilor la resursele energetice și produsele alimentare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

A abandonat marfa de circa 600.000 de lei și a fugit

Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, acționând în baza informației operative pe traseul M-5, în apropierea satului Corlăteni, raionul...

Fata de 19 ani, dispărută la Orhei, a fost găsită fără suflare în raionul Telenești

Ana-Maria, tânăra însărcinată în a 6 lună, care a dispărut la Orhei, a fost găsită fără suflare în raionuL...
  sursa: cursbnm.md