fbpx
5 C
Бэлць
vineri, aprilie 19, 2024

/FOTO/ Acatiste în limba română, descoperite în Hagia Sofia: „Dezleagă-mi apartamentul ca să-l vând şi cel de la Leova şi de la Chişinău”

Citește și:

Publicaţia Zaman scrie, citând presa din Turcia, că administratorii Hagiei Sofia au constatat stricăciunea când bucăţi din blocul de marmură, de la bază, s-au desprins şi s-au sfărâmat. Piatra care fusese dislocată ascundea bileţele-acatist scrise în română, dar şi bileţele scrise în ebraică.

„Poliţia, care a examinat peretele în interiorul Moscheei Hagia Sofia, a dezvăluit că o piatră de aproximativ 30 centimetri lăţime şi 10 centimetri lungime a fost îndepărtată şi au fost ascunse în spatele unor pergamente şi foi scrise“, notează jurnaliştii turci.

Cinci bucăţi de hârtie şi un pergament în ebraică cu poze interesante au fost reţinute de poliţişti.

Doamne, te rog din tot sufletul ca să-mi dezlegi toate farmecele şi făcăturile şi duşmanii de pe mine. (Elena) Dezleagă tot ce a fost legat şi deschide tot ce a fost închis. Dezleagă-mi apartamentul ca să-l vând şi cel de la Leova şi de la Chişinău. Să am sănătate, bani, linişte şi somn, linişte, fericire şi numa bine şi multe alte bune pe care le merităm”, scrie pe una dintre hârtii.

Te rog, să ni se schimbe viaţa şi să mergem înainte şi să ne mişcăm din loc, să plecăm, să lucrăm, să avem iubire, pereche, copiii, păzire şi numai şanse de bine şi fericire. Noi merităm mai mult! Să ajungem la USA şi să fiu cu Mihaela, Noah, Cristofer şi să am greencardul şi documentele, lucru, bani, fericire şi viaţa deplină, pereche, sănătate, familie şi numai bine“, se vede scris pe o altă hârtie.

„Parchetul, care a demarat ancheta, a cerut Direcţiei Provinciale de Cultură şi Turism să examineze dacă piesele erau sau nu artefacte istorice“, consemnează presa turcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Fără compensații în facturi pentru toți anul viitor. Buzu: am putea reveni la modelul clasic de compensații

Fără compensații în facturi pentru toți anul viitor. Potrivit Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, anul viitor am...

Israelul a atacat Iranul, de ziua ayatollahului Ali Khamenei. Loviturile au fost într-o provincie cu facilități nucleare

Israelienii au lansat un atac asupra Iranului, imediat după miezul nopții, după cum precizează un înalt oficial american, citat...
  sursa: cursbnm.md