fbpx
10.6 C
Бэлць
vineri, aprilie 26, 2024

/FOTO/ Cutii alimentare și instruiri pentru circa 1.200 de persoane din raionul Fălești. Uniunea Europeană a donat 52.000 de mii de euro

Citește și:

1.167 de beneficiari aflați în dificultate din raionul Fălești beneficiază de cutii cu produse alimentare gratuite. Totul datorită proiectului „Alimente și sprijin pentru persoanele vulnerabile din raionul Fălești”, finanțat de Uniunea Europeană și realizat de AO „CASMED” în parteneriat cu Direcția Generală Asistență Socială, Protecția Familiei și a Copilului Fălești.

„Acest sprijin este prevăzut pentru adulți vulnerabili și copii expuși riscului de subnutriție, menit să contribuie la atenuarea efectelor creșterii prețurilor la alimente, ceea ce le va permite, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, să suporte cheltuieli mai mici pentru produse alimentare și să-și îndrepte veniturile către alte nevoi existente. Procesul de distribuire a cutiilor cu produse alimentare a început în luna septembrie curent, ajungând deja la primii 532 de beneficiari, iar până la sfârșitul lunii noiembrie, ne propunem să ajungem la celelalte 635 de persoane. Bugetul estimativ al campaniei se cifrează la 696 827,37 lei”, a declarat Anastasia Selivestru, manageră de proiect AO „CASMED”.

De cutiile cu produse alimentare beneficiază familiile social-vulnerabile cu 3 și mai mulți copii, familiile cu copii cu dizabilități, persoane vârstnice solitare, persoane cu dizabilități severe și persoanele țintuite la pat.

Fiecare cutie cântărește aproximativ 20 de kg și conține produse alimentare de primă necesitate, precum: hrișcă, orez, paste făinoase, ulei, zahăr, fulgi de ovăs, crupă de orz, mălai, porumb, mazăre, lapte condensat, ceai, covrigi, biscuiți.

Beneficiarii care au posibilitatea de a se deplasa spre primărie, își ridică personal cutia cu produse, iar pentru cei cu mobilitatea redusă, este asigurată distribuția la domiciliu. Mulțumirea acestora față de conținutul cutiei este evidentă: „Valoarea cutiei e chiar mai mare decât conținutul. Pentru noi, este un sprijin semnificativ, luând în considerație problemele familiei, dar și problemele societății legate de creșterea prețurilor”, a declarat Hadârcă Ana din satul Făleștii Noi care crește 2 copii, dintre care unul cu dizabilități severe.

Distribuirea cutiilor alimentare este însoțită de sesiuni informative dedicate alimentației corecte, implicând expertiza unei specialiste în nutriție. În cadrul acestor instruiri, părinți, vârstnici, dar și membrii lor de familii află mai multe despre influența alimentației corecte asupra stării de sănătate și importanța consumului de alimente naturale, determinându-i astfel, să-și schimbe obiceiurile alimentare nesănătoase. Primii 255 de participanți care au beneficiat de sesiunile de instruire au fost din localitățile Mărăndeni, Albinețul Vechi, Călinești, Năvîrneț, Hîncești, or. Fălești, Risipeni, Taxobeni, Hiliuți, Izvoare, Egorovca, Obreja Veche, Ilenuța, Călugăr, Scumpia, Horești și Pompa.

Eudochia Dilion, asistentă medicală la grădinița din satul Izvoare ne spune: „Pentru mine, instruirea este deosebit de benefică și, vă pot spune, că mult-așteptată. Am aflat multe lucruri pentru mine ca persoană și pentru meniul care îl fac pentru copii. Cert că unele le cunoșteam, dar mi-am împrospătat cunoștințele, mi-am întărit unele concluzii. De cum revin de aici, fac informare pentru colectivul meu și, desigur, familia mea”.

Proiectul „Alimente și sprijin pentru persoanele vulnerabile din raionul Fălești” se implementează în 33 de primării din raionul Fălești în perioada iulie – decembrie 2022. Acesta este finanțat din resursele Uniunii Europene în cadrul proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, implementat de organizația People in Need Moldova.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Rusia acuză Statele Unite că „sunt direct implicate” în războiul din Ucraina. Ce a stârnit furia Kremlinului

Kremlinul susţine că livrarea de rachete americane ATACMS Ucrainei nu va schimba nimic în desfășurarea războiului, după ce Washingtonul...

Ministerul Muncii și Protecției Sociale: 10 mai va fi zi lucrătoare

Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări legate de regimul de muncă în ziua de 10 mai, în...
  sursa: cursbnm.md