fbpx
17 C
Бэлць
joi, martie 28, 2024

/FOTO/ Doi moldoveni cu permise de conducere false, reținuți la frontieră. Cât i-a costat investiția

Citește și:

Trei permise de conducere, cu semne rezonabile de falsificare, au fost ridicate de la doi pasageri. Unul dintre aceștia venea din Federația Rusă, iar al doilea se deplasa spre Germania. 

Într-un caz, semnalat în punctul de trecere a frontierei Sculeni, polițiștii de frontieră au supus unui control suplimentar mai mulți pasageri de la ruta Rusia-Moldova. Ca rezultat, la un locuitor al orașului Rîbnița, în vârstă de 37 de ani, au fost depistate două permise de conducere. Ambele documente ar fi fost eliberate pe numele său de către autoritățile de competență din Federația Rusă. Fiind supuse unui control amănunțit, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt falsificate. La cele depistate, tânărul a comunicat că permisul original a fost pierdut și pentru a putea folosi mașina și-a perfectat ilegal altele. 

Cel de-al doilea pasager, legitimat ca cetățean moldovean de 45 de ani, originar din Slobozia, s-a pornit în Germania deținând asupra sa permisul de conducere moldovenesc – falsificat. În punctul de trecere a frontierei Leușeni a fost depistat la linia II-a de control. Din declarațiile acestuia s-a aflat că permisul l-a obținut anul curent, cu ajutorul unor intermediari. Ar fi costat actul falsificat 250 dolari americani.  
 
În fapt, permisele de conducere falsificate au fost ridicate și urmează să ajungă în laboratorul de expertiză judiciară al IGPF. În dependență de rezultate vor fi continuate cercetările și luate măsurile ce se impun.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/DOC/ VIDEO/ Maxim Calmațui, câștigătorul concursului pentru șefia DRCD, învinuit de fals în acte

Maxim Calmațui, învingătorul concursului pentru șefia DRCD a fost învinuit de fals în acte de mai mulți consilieri. Consilierul Partidului...

/METEO/ Vreme caldă și ploi în nordul țării. Ce temperaturi prognozează meteorologii

Vreme caldă și fără precipitații, doar cu excepția nordului unde izolat spre seară vor cădea ploi slabe de scurtă...
  sursa: cursbnm.md