fbpx
14.3 C
Бэлць
joi, martie 28, 2024

/FOTO/ Droguri și o armă deținută ilegal. Un tânăr din Fălești cercetat penal

Citește și:

Polițiștii din Fălești au depistat droguri și o armă de vânătoare la domiciliul unui tânăr în urma unor percheziții. Suspectul este bănuit de realizarea și consumarea substanțelor narcotice și psihotrope pe teritoriul raionului Fălești.

Oamenii legii au documentat, activitatea ilegală a acestuia. În rezultatul, polițiștii au depistat la domiciliul bărbatului de 34 de ani, locuitor al orașului Fălești două pachete din hârtie cu masă vegetală uscată de culoare verde cu miros specific de marijuana.

De asemenea au fost depistate și ridicate mai multe sticle din masă plastică destinate consumului de cânepă și o armă de vânătoare pe care o deținea ilegal. Drogurile, recipientele din plastic dar și arma de vânătoare au fost ridicate și expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizei.Oamenii legii au inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În acest context bănuitul riscă să fie cercetat penal şi pentru păstrarea ilegală de arme de foc şi muniţii. Ofiţerii de investigaţii au iniţiat acţiuni suplimentare specifice activităţilor de stabilire a circumstanţelor.

Conform legislaţiei penale în vigoare bănuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei până la 12 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 3 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Învinuit că a falsificat actele. Administratorul interimar al DRCD din Bălți, scos din funcție

Ex-administratorul interimar al Întreprinderii Municipale  Direcția Reparații și Construcții Drumuri Bălți, Maxim Calmațui, este învinuit de consilieri că ar...

Atenție! Republica Moldova sub Cod Galben de intensificări ale vântului

Meteorologii prognozează Cod Galben vânt puternic, pe întreg teritoriul țării, pentru mâine, 29.03.2024, în intervalul orelor 08-18:00. În intervalul menționat...
  sursa: cursbnm.md