fbpx
16.4 C
Бэлць
marți, aprilie 23, 2024

Hram pe timp de pandemie. Sute de oameni au participat la Ziua Orașului Chișinău, iar autoritățile au luat apă în gură

Citește și:

Chiar dacă în municipiul Chișinău a fost instituit „Codul Roșu” în sănătate publică de alertă COVID-19, autoritățile l-au trecut cu vederea și au organizat cu fast Ziua Orașului, unde sute de oameni au neglijat toate restricțiile anunțate de Comisia Extraordinară în Sănătate Publică.

Hramul Oraşului pe timp de pandemie s-a defășurat cu o liturghie, expoziţii, târguri şi concerte. La inaugurarea sărbătorii, care a avut loc în scuarul Catedralei Metropolitane, au participat sute de oameni. Autoritățile au antrenat în organizarea evenimentului atât copii, cât și persoane în vârstă, care se află în zona de risc, astfel, punându-i în pericol.

În parcul catedralei a fost amenajat și un punct de distribuire a măștilor de protecție pentru cei care au venit neechipați corespunzător. Însă acesta nu a fost luat cu asalt de către participanți. Oamenii s-au înghesuit și în mare parte nu au purtat măști de protecție sau chiar dacă le aveau, acestea erau purtate incorect, iar polițiștii și carabinierii nu prea s-au implicat pentru a asigura respectarea normelor epidemiologice.

Dacă până acum se depistau neregularități ce țin de normele anunțate de Comisia Extraordinară în Sănătate Publică în contextul pandemiei, autoritățile condamnau gestul, de această dată au tăcut. Deputații au luat apă în gură, membrii Guvernului nu s-au evidențiat deloc, iar șeful statului, Igor Dodon, a participat la evenimente, ignorând distanța socială.

Acum apare întrebarea. Câte cazuri pozitive de COVID-19 va înregistra Chișinăul în următoarele zile?

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Locuitorii din nordul țării, îngrijorați să nu piardă roada din cauza înghețurilor

„Trebuia să fie verde, iaca o dat, iată acolo, vedeți popușoiul, mai încolo uitați-vă ia, da el e galben....

Un rus a fost condamnat la 5 ani de muncă forțată, după ce a vorbit cu presa despre războiul din Ucraina

Un moscovit a fost condamnat la cinci ani de muncă corecțională pentru acuzații legate de un interviu despre război...
  sursa: cursbnm.md