/VIDEO/ Garajul și bucătăria unei case din Bălți au ars în totalitate. „Iată arde și am rămas fără nimic”

Ghinion de ajun de Paște pentru o familie din Bălți. Garajul și bucătăria au ars aproape în totalitate, într-un incendiu produs în această dimineață. Pentru a stinge focul, la fața locului au intervenit două autospeciale. La momentul izbucnirii flăcărilor proprietarii erau acasă. Din fericire nimeni nu a avut de suferit.

Cei care au observat flăcările puternice și au sunat la serviciul 112, au fost vecinii.

„Flacără puternică, fum negru că nu se vedea nici în cer, nici în pământ. Și un miros foarte tare, insuportabil, numai am văzut și imediat am sunat la 112. În primele secunde când tata m-a chemat, că eu eram în casă cu copiii, și tata m-a chemat, am luat telefonul și am sunat.”

„Când am venit, am văzut negru, așa „ninunat” și pocnitură, mai mult nimic nu am văzut. Că eu numai ce băusem leacuri și m-a sunat fiica, că „Mamă sună-i lui Fenea”, dar ea era în casă, eu nu am știut, am gândit că e la lucru azi.”

Proprietara ne-a spus că nu a observat deodată flăcările. Aceasta bănuiește că incendiul a pornit de la o pompă de apă care era conectat.

„Casa a ars, iată vedeți. Iată arde și am rămas fără nimic.

– Nu știți de la ce s-a pornit?

– De la pompa care trăgea apa din fântână.

– A ars mult?

– Mult și bucătăria toată și coridorul, toată tehnica a ars.”

Pompierii au reușit să lichideze incendiul în câteva minute, fără ca flăcările să se extindă și pe altă porțiune a casei.

„Aproximativ la orele 9.44, la Dispeceratul Nord a fost înștiințare că pe strada din municipiul Bălți, Paladi 50, se dezvoltă un incendiu. La fața locului au fost îndreptate două autospeciale. Datorită intervenției prompte a pompierilor și salvatorilor a fost localizat și lichidat la timp incendiul. În interior a fost distrus în totalmente bucătăria și garajul.”   

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de către specialiști.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *