fbpx
20.6 C
Бэлць
joi, martie 28, 2024

Igor Grosu: „Mobilizarea parțială din Rusia ne îngrijorează”

Citește și:

Mobilizarea parțială anunțată de președintele rus Vladimir Putin îngrijorează autoritățile de la Chișinău. Președintele Parlamentului spune că subiectul va fi discutat la Consiliul Suprem de Securitate, unde vor fi analizate eventualele riscuri. Igor Grosu spune că în contextul acestei mobilizări, Republica Moldova trebuie să fie pregătită pentru un nou val de refugiați. Șeful Legislativului dă asigurări că deocamdată nu există un pericol eminent asupra securității Republicii Moldova, notează IPN.

Acum două zile, liderul de la Kremlin a anunțat mobilizarea parțială, fiind vorba despre aproximativ 300 de mii de rezerviști. Vladimir Putin a menționat că mobilizarea vizează doar persoanele care au pregătire militară. Președintele Parlamentului de la Chișinău spune că anunțul îngrijorează autoritățile Republicii Moldova, întrucât am putea asista la o schimbare a evoluțiilor de pe câmpul de luptă.

„Un pericol imediat asupra Republicii Moldova noi nu vedem, dar asta nu înseamnă că mobilizarea parțială nu ne îngrijorează. 300 de mii de oameni este enorm. Și asta poate duce la escaladare, dacă mobilizezi înarmați 300 de mii de militari la linia de confruntare, evident este o îngrijorare. Suntem convocați de doamna președintă la Consiliul Suprem de Securitate să audiem instituțiile de forță, de securitate. Să vedem analizele lor, informația din teren, care pot fi repercusiunile asupra zonei proxime, Odesa, Nicolaiv. În prezent, tot ce spun experții militari ucraineni, internaționali, este să nu există un pericol pentru regiunea Odesa. Primul lucru care ne-ar viza pe noi este un nou val de refugiați”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Retorica unor oficiali ruși și a președintelui belarus Alexandr Lukașenko, potrivit căruia Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă după Ucraina, are menirea de a distrage atenția publicului de la eșecul războiului, spune Igor Grosu.

„Mesajele de la Moscova și Minsk care ne vizează au doi destinatari. E vorba de publicul lor intern, succese mari nu a înregistrat partea care invadează, ci înregistrează chiar un regres. De asta publicului intern trebuie să i se transmită un mesaj de încurajare. Pe de altă parte, această retorică alimentează coloana a 5-a de la noi, inclusiv pe fugarii care ar vinde și țara numai să-și scape pielea și averea. Eu nu cred că amenințarea cu arma nucleară este reală. Cred că oamenii acolo sunt raționali, dincolo de bravada pe care o prezintă la televizor”, a mai spus președintele Parlamentului.

Președintele Maia Sandu a convocat pentru sâmbătă, 24 septembrie, ședința Consiliului Suprem de Securitate. Prioritar pe agenda discuțiilor este subiectul  securității regionale în contextul războiului din Ucraina.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Învinuit că a falsificat actele. Administratorul interimar al DRCD din Bălți, scos din funcție

Ex-administratorul interimar al Întreprinderii Municipale  Direcția Reparații și Construcții Drumuri Bălți, Maxim Calmațui, este învinuit de consilieri că ar...

Atenție! Republica Moldova sub Cod Galben de intensificări ale vântului

Meteorologii prognozează Cod Galben vânt puternic, pe întreg teritoriul țării, pentru mâine, 29.03.2024, în intervalul orelor 08-18:00. În intervalul menționat...
  sursa: cursbnm.md