fbpx
19.4 C
Бэлць
joi, aprilie 25, 2024

Igor Munteanu: „Războiul din Ucraina generează o criză alimentară de proporții”

Citește și:

Peste 300 de milioane de locuitori ai planetei ar putea fi afectați de o criză alimentară de proporții, generată de războiul din Ucraina. Fiind vorba, în special, de regiuni din Africa, dependente de cerealele din Ucraina. Potrivit experților în domeniul securității, liderii occidentali trebuie să identifice rapid o soluție de a stopa procurarea resurselor energetice din Rusia, astfel stopând și finanțarea războiului sângeros al Kremlinului împotriva Ucrainei, notează IPN.

Criza alimentară globală, generată de războiul din Ucraina este printre subiectele prioritare discutate în timpul summit-ului extraordinar de la Bruxelles, care are loc zilele acestea. Liderii celor 27 de state membre UE, încearcă să ajungă la un compromis privind cel de-al șaselea pachet de sancțiuni aplicate Moscovei.

„În prezent, Uniunea Europeană furnizează 800 de milioane de euro zilnic pentru hidrocarburile cumpărate din Rusia, adică până la 400 de miliarde de euro anual. Este o sumă uriașă, o ploaie cu bani, care oferă Rusiei posibilitatea de a continua acest război sângeros. Acest lucru nu mai poate fi permis, fiindcă efectele războiului generează o criză alimentară de proporții globale. Dacă nu se va găsi rapid o soluție, potrivit datelor ONU, vor fi afectați peste 300 de milioane de locuitori ai planetei. Sunt afectate regiuni unde foarte ușor se aprind revoltele populare, din cauza lipsei alimentelor, e vorba de Egipt, Liban, nordul Africii. Această regiune este puternic ancorată la producția de grâu pe care o exportă Ucraina”, a spus expertul IDIS Viitorul, Igor Munteanu, în cadrul unei emisiuni televizate.

Președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, Angela Gramadă, spune că economia Ucrainei este puternic afectată de război, în urma blocării porturilor prin care avea loc exportul de cereale. De asemenea, Rusia distruge deliberat echipamentele și depozitele agricole din Ucraina. Potrivit expertei, o altă problemă majoră a Ucrainei este lipsa forței de muncă.

„Potrivit datelor actualizate, 6,7 milioane de oameni au plecat din Ucraina. E greu de crezut că această pierdere a forței de muncă va fi compensată cu investiții financiare. În Ucraina s-a pierdut cea mai importantă resursă a statului, forța umană. Pe de altă parte, sunt antreprenori care au decis să-și reamplaseze afacerile  în vestul țării sau și-au transferat activitatea în state vecine, fiind vorba în special de Polonia, care oferă posibilitatea ucrainenilor să-și continue activitățile de pe teritoriul său. Există o conexiune mare între Polonia și Ucraina, existând o înțelegere a nevoilor reciproce, iar bariera lingvistică, practic lipsește între cele două state”, a spus Angela Gramadă.

Pachetul de sancțiuni pregătit de Uniunea Europeană pentru a fi aplicat Rusiei prevede instituirea unui embargo parțial al livrărilor de petrol din Rusia. State precum Ungaria, Slovacia, Cehia și Bulgaria resping un astfel de pachet de sancțiuni, menționând că deocamdată nu există alternativă petrolului rusesc.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Moldova IGF se începe pe 29 aprilie: Alăturați-vă dialogului privind construirea unui viitor digital liber și sigur pentru toți

MIGF 2024: Cum construim un viitor digital echitabil, liber și sigur? 5G în Moldova, libertatea Internetului și un nou sistem...

/ANIMAȚIE/ Eco-responsabilitate și Sustenabilitate în Eficiența Energetică

Într-o lume în care resursele noastre naturale sunt limitate, devine tot mai important să fim conștienți de modul în...
  sursa: cursbnm.md