fbpx
17 C
Бэлць
vineri, martie 29, 2024

Încă 6 absolvenți cu 10 pe linie la examen după contestații. Rata de promovabilitate a crescut la 69%

Citește și:

Numărul absolvenților care au promovat examenul național de bacalaureat a crescut cu 69% după examinarea contestațiilor și este egal cu 11591. După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse 8619 contestații din numărul total de 66240 de note acordate în sesiunea de bază, ceea ce reprezintă 13%, transmite jurnal.md. 

La sesiunea de bacalaureat 2022 au fost admiși în total 17709 de candidați. Procentul candidaților restanțieri admiși în sesiunea 2022 este de circa 11 ori mai mare față de cel din sesiunea 2021, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova.

După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse 8619 contestații din numărul total de 66240 de note acordate în sesiunea de bază, ceea ce reprezintă 13%. Atât numeric, cât și procentual, numărul contestațiilor depuse în sesiunea 2022 este mai mic, comparativ atât cu sesiunea din 2021 la care au fost depuse 9295 de contestații sau 14,1%, cât și cu sesiunea 2019, la care au fost depuse 9812 de contestații sau 15,44%.

Numeric, cele mai multe contestații au fost depuse la proba de examen „Limba și literatura română” – 2075, aceasta fiind și disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși. La „Limba engleză” – 1903, la „Istoria românilor și universală” au fost depuse 1189 de contestații, la „Geografie” – 1083, iar la „Matematică” – 942. În rezultatul examinării contestațiilor, au fost majorate 1736 de note, ceea ce constituie 20,14% din numărul notelor contestate și 2,62% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază a examenului național de bacalaureat.

Numărul absolvenților care au promovat examenul național de bacalaureat a crescut cu 69% după examinarea contestațiilor și este egal cu 11591. Dintre cei 11591 de absolvenți, 9385 sunt candidați din licee, 1799 sunt din colegii și centre de excelență, 101 de candidați provin din universități, 38 sunt candidați înscriși în regim de externat, iar 268 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.

Totodată, se observă o creștere a mediei obținută de absolvenți în cadrul examenului. Pentru candidații din licee, media mediilor la examenul național de bacalaureat 2022 este 7,36, față de 7,28 în 2021.

Numărul absolvenților cu nota medie mai mare sau egală cu 7,00 este 6864, în comparație cu 6751 în 2021, 3288 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 8,00, în comparație cu 3190 în 2021, 932 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9,00, în comparație cu 821 în 2021, iar 49 de candidați au nota medie 10, în comparație cu 18 candidați în sesiunea 2021.

În perioada 18-25 iulie 2022 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat. Rezultatele preliminare după desfășurarea sesiunii suplimentare vor fi anunțate în Centrele de Bacalaureat la data de 27 iulie, iar rezultatele finale – după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la data de 1 august 2022.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Trecerea la anvelopele de vară costă mai scump în acest an. Nu toți șoferii se grăbesc să o facă

Nu se grbesc nici iarna și nici vara. Majoritatea șoferilor așteaptă ca primăvara să-și intre în drepturi pe deplin...

Cine va fi noul ambasador al Ucrainei în Republica Moldova

Fostul secretar al Consiliului de Securitate al Ucrainei, Alexei Danilov, va deveni noul ambasador al Ucrainei în Republica Moldova....
  sursa: cursbnm.md