fbpx
9.3 C
Бэлць
vineri, aprilie 26, 2024

Iulian Rusu: „Lui Ilan Shor i-au fost aplicate sechestre în sumă de 1,5 miliarde de lei”

Citește și:

Directorul Centrului Național Anticorupție spune că Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestru pe proprietăți care aparțin lui Ilan Șor în valoare de 1,5 miliarde de lei. Iulian Rusu spune că, în prezent, au loc investigații pentru a aplica sechestru și pe unele bunuri din străinătate care aparțin deputatului fugar, notează IPN.

Directorul CNA spune că oamenii legii investighează proveniența banilor care asigură funcționalitatea magazinelor sociale deschise de Ilan Șor. Iulian Rusu mai spune că proprietățile lui Șor din Republica Moldova au fost deja sechestrate.

„ Pe activele pe care le-am identificat, am aplicat sechestru. Sechestrele aplicate de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale au ajuns la suma de 1,5 miliarde lei. E vorba de proprietăți din Moldova. În afara țării, suntem în proces de lucru cu colegii din mai multe jurisdicții care ne ajută la identificare. Avem niște cifre preliminare, ele sunt de ordinul sutelor de milioane. La prima vedere, sursele investite în magazine sociale, nu provin din fraudă, pentru ca să demonstrăm proveniența lor urmează să analizăm tot lanțul. E un proces de depănare mai complex, avem nevoie de concursul colegilor din exterior, noi nu avem toate datele”, a spus Iulian Rusu în cadrul unei emisiuni televizate.

Șeful CNA a venit și cu explicații în privința citării la Procuratura Anticorupție a soției ex-președintelui Igor Dodon, Galina Dodon. Iulian Rusu spune că acțiunile procurorilor au loc în contextul învinuirii fostului președinte de îmbogățire ilicită.

„Sunt măsuri efectuate de procurori. Noi oferim suportul necesar procuraturii. E vorba de patru capete de acuzare. Noi am oferit toată informația solicitată de procurori, analize operaționale, investigații financiare paralele, ele s-au referit la un capăt de acuzare, cel ce vizează îmbogățirea ilicită. Presupunerea mea este că procurorii, din informația furnizată, au constatat legături (cu Galina Dodon).Vorbim despre active financiare, în diverse imobile care au fost stabilite prin persoane interpuse. Sunt cifre mari. E vorba de zeci de milioane”, a mai spus șeful CNA.

Ieri, Procuratura Anticorupție a anunțat că Galina Dodon, soția fostului președinte Igor Dodon, a fost citată la Procuratură pentru a fi audiată în calitate de învinuit în dosarul cunoscut sub numele generic „Kuliok”, în care este bănuit soțul său. Potrivit procuraturii, „există probe că ar fi participat la comiterea infracțiunii”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

  1. Tot auzim de secestrare dar nimic de recuperarea banilor ,cu excluderea de vinzari a unor imobile care au apartinut bancilor lichidate.Daca va merge asa cred ca pina in 2050 vom recupera miliardul furat,numai ca valoare banilor va fi de vre-o 10 ori mai mica ca acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Grindina a făcut prăpăd în raionul Soroca. Locuitorii din Cureșnița, disperați

Grindina de ieri a stricat toate culturile din grădinile gospodarilor din Cureșnița, Soroca https://youtu.be/OKOOt6HaUi8 „Ea deja se va usca, o să...

Activitatea Guvernului în 2024, în nordul țării

Astăzi în studioul TV Nord îl avem pe Vladimir Rusu, șeful Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat cu...
  sursa: cursbnm.md