La data de 7, 8, 21 și 22 august, Federația Națională a Fermierilor din Moldova în parteneriat cu Pretura sectorului Buiucani va organiza în Parcul „Alunelul” din Chișinău, târguri dedicate producătorilor agricoli.
La eveniment vor participa peste 70 producători de pe întreg teritoriul țării, aducând cu ei la Chișinău produse deosebite. Astfel, în cele două weekend-uri la târg se va putea găsi: zmeură, coacăză, mure, afine, dar și alte fructe de sezon cum ar fi piersicile.
Oamenii vor mai găsi la târguri pâine coaptă pe vatră, mezeluri naturale, cașcavaluri, brânză de oi, miere de albine, fructe deshidratate, migdale, alune ecologice și multe alte produse.
Cumpărătorii vor avea ocazia să interacționeze direct cu producătorii, pentru că în mare parte la tarabe vor vinde chiar aceștia
Organizatorii îndeamnă vizitatorii să respecte distanța fizică și toate măsurile de siguranță împotriva răspândirii infecției COVID-19.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.