fbpx
9.3 C
Бэлць
vineri, aprilie 26, 2024

Miros de copturi la Hăsnășenii Mari. Localnicii au sărbătorit Duminica Mare cu multe-multe plăcinte

Citește și:

Covoare ţesute, bucate tradiţionale, muzică, dansuri populare și cel mai important – plăcinte. Cu varză, cartofi, brânză, vișină, mere și chiar cu bostan. Toți au putut  gusta din ele de Duminica Mare, la „Festivalul Plăcintelor” în satul Hăsnășenii Mari, Drochia.

Gospodinele care au venit cu bucate alese, spun că s-au pregătit toată noaptea pentru festival.

EUGENIA SAGANOVSCHI, profesoară: „După sloganul tradițional, avem plăcinte, sarmale, un vin pe potrivă, voie bună și un cântec și veselie. Sunt niște tradiții frumoase pe care e păcat să le pierdem și tocmai noi suntem cei care valorificăm aceste tradiții frumoase pe care e păcat să le pierdem”.

VALENTINA BEJENARI, primar s.Moara de Piatră: „Ca de obicei, la Duminca Mare, gospodinele pregătesc plăcinte, sarmale, babă albă și neagră care reprezintă nordul. Biscuiți, un pahar de vin roșu, ca de sărbătoare”.

Cei care au cântat și au dansat spun că sunt foarte mândri și fericiți să participe la asemenea festivaluri, unde , după doi ani de pandemie, s-au întâlnit cu toți sătenii veniți de peste hotare, cunoscuți din sate vecine și prieteni.

„Suntem cu drag invitate la această frumoasă sărbătoare, fiind și o zi creștină, semnificativă pentru toți creștinii. Aducem mulțumiri primarului, pentru invitația lansată. Sperăm să aducem o atmosferă plăcută, cu multă emoție pozitivă”.

„Prima dată participă la asemena festival. Am participat duminica trecută la noi în sat și iată azi aici. Avem piese multe, mai mult din repertoriul „Plăieșilor”, folclor românesc. Mai ales acuma după pandemie, lumea e dorită să mai iasă și să se mai petreacă”.

Horele și voia bună au fost la ele acasă.

„Festivalul Plăcintelor” din satul Hăsnășenii Mari a fost sărbătorit pentru a patra oară.

TATIANA BOLOGA, primar s.Hăsnășenii Mari

„La noi, la cei din Hăsnășeni deja a devenit o tradiție ca Duminica Mare să organizăm „Festivalul Plăcintelor”. Eu cred că organizând asemenea festivaluri, păstrăm și promovăm toate tradițiile și obiceiurile moldovenești din datina străbună”.

CRISTINA ȚURCANU, Șef Direcția Cultură Turism Tineret și Sport Drochia: „Gospodinele din sat au pregătit toată noaptea plăcinte, iar bărbații și-au împodobit casele cu frunze de nuc și corovatică și cimbru. Scopul primordial al evenimentului este de a promova tradițiile și obiceiurile de Duminica Mare, iar eu mă bucur tare mult de faptul că tradiția și credința merg mână de mână în Hăsnășenii Mari”.

Un element important al evenimentul a fost parada portului popular. Zeci de săteni și-au scos din sofcă iile și cămășile tradiționale și au defilat mândri prin centrul localității.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Grindina a făcut prăpăd în raionul Soroca. Locuitorii din Cureșnița, disperați

Grindina de ieri a stricat toate culturile din grădinile gospodarilor din Cureșnița, Soroca https://youtu.be/OKOOt6HaUi8 „Ea deja se va usca, o să...

Activitatea Guvernului în 2024, în nordul țării

Astăzi în studioul TV Nord îl avem pe Vladimir Rusu, șeful Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat cu...
  sursa: cursbnm.md