fbpx
17 C
Бэлць
joi, martie 28, 2024

Numărul persoanelor care vor beneficia de asistență juridică garantată de stat va fi majorat

Citește și:

O inițiativă legislativă care va avea drept rezultat majorarea numărului beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat a fost votată, în prima lectură, în plenul Parlamentului. Proiectul de lege a fost susținut de 75 de deputați, transmite deschide.md. 

”Proiectul are drept scop fortificarea sistemului de asistență juridică garantată de stat, în vederea asigurării eficiente a dreptului la apărare, în primul rând, a persoanelor cu dizabilități și a persoanelor cu venituri mici, în corespundere cu prevederile Constituției”, a declarat unul dintre autorii inițiativei legislative, Artemie Cătănoi.

Documentul prevede majorarea plafonului de venit al persoanelor care pot primi asistență juridică gratuită, garantată de stat. Astfel, beneficiari vor fi cetățenii cu venituri mai mici decât salariul lunar în sectorul real, care, în prezent, este de 3 500 de lei. Până acum, asistența juridică garantată de stat era oferită persoanelor cu venituri mai mici decât minimul de existență, care, în semestrul II al anului trecut, era de 2 183 de lei.

Autorii proiectului de lege, deputații Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Artemie Cătănoi și Viorel Barda, mai propun ca și persoanele cu dizabilitate severă sau accentuată, indiferent de mărimea veniturilor, să beneficieze de asistență juridică garantată de stat.

Potrivit datelor Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, anul trecut, peste 47 de mii de persoane au beneficiat de asistență juridică calificată garantată de stat. Pentru remunerarea avocaților din buget au fost alocate 73 522,7 mii lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Î.M. „DRDC” va avea un nou director interimar. Pentru prima dată această funcție va deține o femeie

Cristina Sochircă va asigura interimatul funcției de director al Întreprinderii Municipale „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” din Bălți. Aceasta va...

/VIDEO/ Directorul SRL „Glorin Inginering”, Igor Golberg propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Igor Golberg a fost propus pentru funcția de viceprimar de Bălți responsabil de gospodăria comunală, transport și proprietate municipală....
  sursa: cursbnm.md