fbpx
11.8 C
Бэлць
vineri, aprilie 19, 2024

Pavel Filip se retrage de la conducerea PDM

Citește și:

Ex-premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, se retrage de la conducerea Partidului Democrat din Moldova (PDM). Anunțul a fost făcut de către politician, pe 16 octombrie, în cadrul unui briefing de presă.

„Astăzi am avut ședința Biroului Executiv al PDM și am anunțat colegii că am decis să mă retrag de la conducerea partidului. În ultimii doi ani PDM a făcut altfel de politică, o politică sinceră cu alegătorii și curată față de oponenți. Nu am criticat și nu am atacat pe nimeni, ne-am concentrat pe fapte. PDM are cei mai competenți și cinstiți oameni. Dacă PDM era parte a guvernării de astăzi, ar fi contribuit semnificativ la soluționarea crizei energetice. PDM mai are ce oferi țării noastre”, a declarat Pavel Filip.

Pavel Filip a fost ales în funcția de președinte al Partidului Democrat din Moldova în septembrie 2019, după plecarea PDM de la guvernare și fuga din țară a fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc.

Biroul Executiv al PDM a decis că pe 30 octombrie, va avea loc ședința Consiliului Politic Național al PDM, iar până atunci interimatul funcției de președinte al formațiunii va fi asigurat de Monica Babuc.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri

La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri pentru cei care vor să-și inițieze o...

/VIDEO/ Seniorii din nordul țării sunt mai abilitați în organizarea și implementarea activităților la nivel local

Realizarea inițiativelor locale contribuie la satisfacerea nevoilor de comunicare și participare socială a vârstnicilor. Conform sondajelor desfășurate în 35...
  sursa: cursbnm.md