fbpx
9.2 C
Бэлць
vineri, aprilie 26, 2024

Peste 100 de orașe din Franţa au rămas fără apă potabilă; Alertă de secetă și la Paris

Citește și:

Peste 100 de orașe din Franța au rămas fără apă potabilă și trebuie să primească livrări cu camioanele, a anunțat ministrul francez al tranziției ecologice, aflat în vizită în regiunea de sud-est a țării, relatează Euronews. Și la Paris a fost declarată alertă de secetă, capitala luând deja măsuri de limitare a consumului de apă, inclusiv udarea parcurilor doar noaptea, scrie jurnal.md.

„Există deja peste o sută de orașe din Franța care astăzi nu mai au apă potabilă și pentru care aprovizionarea este asigurată de camioane, pentru că nu mai există nimic în conducte”, a declarat Christophe Bechu, în timp ce vizita orașul Roumoules.

Prim-ministrul Franței, Elisabeth Borne, a activat vineri o celulă de criză interministerială pentru a aborda problema secetei, despre care biroul său a spus că este „cea mai gravă înregistrată vreodată” în țară.

„Seceta excepțională cu care ne confruntăm în prezent privează multe municipalități de apă și este o tragedie pentru fermierii noștri, pentru ecosistemele noastre și pentru biodiversitate”, se arată în declarație.

Borne le-a cerut francezilor să fie „foarte vigilenți în privinţa utilizării resurselor de apă”.

Deja, 66 de unităţi administrative – mai mult de două treimi din total – se află la cel mai înalt nivel de alertă de secetă, „criză”.

Ministrul tranziției ecologice, Bechu, a declarat că provocarea constă în înăsprirea restricțiilor, pentru a evita să se ajungă la situația în care nu mai există apă deloc, nicăieri.

Deja în zonele aflate la nivelul de alertă sunt în vigoare restricții privind udarea terenurilor de golf, umplerea piscinelor, udarea grădinilor și spălarea mașinilor. În unele zone nu mai este permisă funcționarea fântânilor.

Parisul a fost plasat pe primul nivel al sistemului de alertă pentru secetă, orașul luând deja măsuri de limitare a consumului de apă, inclusiv udarea parcurilor doar noaptea.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Operațiune comună Republica Moldova și România: O însușire istorică a 75,11% din patrimoniul deținut în cadrul SA ”Mioara” din mun. Bălți

Operațiune comună a ofițerilor CNA și ofițerilor din România a fost desfășurată dintr-un dosar de spălare de bani, rezultat...

/VIDEO/ O femeie din Cahul, reținută pentru că ar fi comandat asasinarea fostului soț. Era gata să achite 20 de mii de euro

Ofițerii INI și procurorii PCCOCS, anunță reținerea unei femei din Cahul de peste 50 de ani, pentru comandarea asasinării...
  sursa: cursbnm.md