fbpx
13.6 C
Бэлць
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc, așteptat la Procuratură în dosarul verdelui de briliant

Citește și:

Odată încheiat scrutinul electoral, Președintele Partidului Acasă Construim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, nu mai poate beneficia de garanțiile Codului electoral.

Prin urmare, acesta a fost din nou citat la Procuratura raionului Sângerei pentru vineri, 16 iulie, ora 10.00, pentru a fi pus sub învinuire și informat despre finalizarea urmăririi penale cu trimiterea dosarului în judecată.

Potrivit materialelor, acesta este acuzat de „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”, împreună cu alți patru colegi de-ai săi, care urmează să răspundă în fața legii.

Fiind anterior citat în fața procurorilor, Gheorghe Cavcaliuc a refuzat să se prezinte, motivând că s-a înregistrat în cursa electorală în calitate de candidat la funcția de deputat și în conformitate cu art.51 din Codul electoral a solicitat suspendarea tuturor activităților procesuale în privința sa, până la finalizarea alegerilor.

Acțiunile de urmărire penală au loc în contextul investigațiilor pe cazul incidentului din 6 aprilie, când mai mulți membri ai formațiunii PACE l-a stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, ultimul având nevoie de spitalizare ca urmare a leziunilor primite.

Pentru astfel de acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Fata de 19 ani, dispărută la Orhei, a fost găsită fără suflare în raionul Telenești

Ana-Maria, tânăra însărcinată în a 6 lună, care a dispărut la Orhei, a fost găsită fără suflare în raionuL...

Planurile NATO pentru țările din Europa de Est în cazul în care Ucraina ar cădea

Hanno Pevkur, ministrul estonian al Apărării, a declarat că unul dintre rezultatele summitului NATO de anul trecut de la...
  sursa: cursbnm.md