fbpx
16.9 C
Бэлць
vineri, martie 29, 2024

Președintele și vicepreședinții raionului Sângerei au fost demiși

Citește și:

Președintele raionului Sângerei, Grigore Corcodel, dar și cei trei vicepreședinți ai raionului, au fost demiși din funcție.

Astfel, președintele raionului Sângerei, Grigore Corcodel, dar și cei trei vicepreședinți Ion Bîrsanu, Iulian Eremei și Tudor Tutunaru, au fost demiși din funcție cu votul a 18 membri ai Consiliului raional.

La ședința Consiliului raional au fot prezenți toți cei 33 de membri, iar pe ordinea de zi a fost inclusă chestiunea cu privire la examinarea notificării Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, care a constatat anterior încălcarea legislației la alegerea președintelui și vicepreședinților de raion.

În acest context, a fost solicitată abrogarea deciziilor emise la data de 27 noiembrie 2019, atunci când aceștia au fost aleși în funcție.

După această notificare, 11 consilieri raionali au contestat în instanța de judecată și există decizia Judecătoriei Bălți prin care s-a dat câștig de cauză și s-a constat că președintele raionului și vicepeședinții au fost aleși ilegal în funcții.

https://www.facebook.com/FondulpentruTineriSingerei/videos/2893965104031912/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Jurnalistul TV Nord, Dorin Rusu, a obținut locul I, la concursul de investigații jurnalistice

Jurnalistul Dorin Rusu de la TV Nord a obținut locul I, la concursul de investigații jurnalistice pentru ancheta „Interesele...

Beneficiile consumului de nuci

În ultimii ani, tot mai mulți oameni încearcă să-și adpateze stilul de viață și de alimentație pentru o viață...
  sursa: cursbnm.md